Un om, un cadru didactic care s-a dedicat învățământului

Constantin Popa
Constantin Popa

Eminentul profesor Constantin Popa s-a născut în satul Vămeni, comuna Dolhasca, județul Suceava, la data de 11 mai 1929, într-o familie destul de numeroasă, cu șase copii, tatăl fiind învățător, iar mama casnică.
Anii de școală primară i-a făcut la Vămeni și Dolheștii Mici, iar școala secundară, la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, în perioada 1942-1950. Din cauza originii sociale a părinților, considerați pe atunci „chiaburi”, de-abia în 1953 a fost primit la Facultatea de Matematică și Fizică, secția Fizică, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe care a absolvit-o în 1958 cu diploma de profesor de fizică.
A activat ca profesor de fizică doi ani la Școala Medie din localitatea Trușești, raionul Trușești, regiunea Suceava, și de la 1 septembrie 1960 la Liceul „Nicu Gane”, trecându-și cu succes toate gradele didactice din învățământ, iar din 1991 s-a pensionat. A înființat, de-a lungul activității sale didactice, patru laboratoare de fizică: unul la Trușești și trei la Fălticeni.
În anul școlar 1971-1972 a înființat prima clasă de fizică din județul Suceava la Liceul „Nicu Gane”, cu elevi selecționați din liceele din Fălticeni, Dolhasca, Liteni, Boroaia și Drăgușeni.
A pregătit cu profesionalism numeroase serii de elevi pentru examenele de admitere în facultate, olimpiade de fizică la nivel local, județean și național. 14 elevi au fost premiați la faza pe țară, luând diferite premii și diplome. De-a lungul anilor de învățământ i s-au încredințat diferite funcții: metodist al Inspectoratului Școlar Suceava, președinte de comisie de bacalaureat și de admitere în liceu, membru în comisia de acordare a gradelor didactice profesorilor de fizică, în cadrul Universității „Al.I. Cuza”, șef de catedră în liceele menționate mai sus, responsabil de cerc pedagogic al profesorilor de fizică, la nivel local, regional și județean. A scris și publicat cărțile: „Metodica rezolvării problemelor de fizică nivel liceal” în două volume, cu circa 700 de pagini, și „Compendiu de fizică preuniversitar” într-un singur volum cu 350 de pagini. A mai scris articole la revista „Fizică și Chimie” seria B din București, precum și diferite materiale teoretice și practice la diferite simpozioane de fizică desfășurate în Suceava, Sibiu, Galați ș.a.
I s-au acordat distincții onorifice, cum ar Învățător fruntaș, Profesor evidențiat, Medalia Muncii, Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni.
Ing. Pavel Dan, Fălticeni

Recomandări

Petrecere latino la Hanul Bucovinei din Câmpulung, în a doua zi de Paște: hituri din telenovele, ritmuri latino și line-up de top

Eleva Ecaterina Costîn, de la Colegiul „Petru Rareș”, s-a calificat la Olimpiada Internațională de Engleză

Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem
Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem

Educația incluzivă, între provocare și necesitate: pilotarea cursului Erasmus+ IDEATE pentru cadrele didactice