Un medic și o asistentă din sectorul Covid al Spitalului Suceava, infectați cu coronavirus

Spitalul de Urgenta Suceava
Spitalul de Urgenta Suceava

Două cadre medicale, un medic și o asistentă, de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, au avut rezultat pozitiv la testarea RT PCR pentru coronavirus. Medicul epidemiolog Dana Costea, de la Direcția de Sănătate Publică Suceava, a declarat, marți, în conferință de presă, că cei doi lucrează în sectoare Covid ale unității medicale, dar nu există contacți în cadrul spitalului. Dr. Costea a precizat că din ancheta epidemiologică a reieșit că sursa contaminării este comunitară. În cazul medicului, dr. Costea a declarat că a avut o echipă de muncitori acasă pentru efectuarea unor reparații, iar asistenta medicală presupune că s-a infectat la piață. „Amândoi lucrează în sectoare Covid și respectă cu strictețe măsurile de prevenție. Medicul, cel puțin, nici nu mănâncă la spital, ca să nu-și scoată absolut deloc masca”, a subliniat dr. Costea.
Aceasta a mai spus că atât medicul, cât și asistenta medicală au forme ușoară de boală și sunt izolați la domiciliu.

Spitalul de Urgenta Suceava
Spitalul de Urgenta Suceava
Spitalul de Urgenta Suceava
Spitalul de Urgenta Suceava

Recomandări

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Neurochirurgia, între rădăcini și viitor. Dr. Iustinian Ioachim Simion, la o întâlnire emoționantă cu fălticenenii, la debutul Zilelor Culturii Fălticenene 2026