Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare



Poliția - Serviciul Arme
Poliția - Serviciul Arme

Judecătorii din Vatra Dornei au dat sentința, recent, în cazul unei tragedii care a șocat la vremea respectivă, în aprilie 2023.

Pe 8 aprilie 2023, într-o sâmbătă dimineață, printr-un apel la 112 s-a anunțat că în satul Holda, orașul Broșteni, un tânăr în vârstă de 33 de ani a fost împușcat în curtea unei locuințe.

Echipajul de la Ambulanță trimis la fața locului l-a găsit pe tânăr în stop cardio- respirator, ca urmare a unei leziuni prin împușcare. Echipajul a început manevrele de resuscitare, le-a continuat timp de aproximativ o oră, dar din păcate pentru cel împușcat nu s-a mai putut face nimic.

Din ancheta polițiștilor de la Serviciul Arme al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și a celor de la Serviciul Criminalistic, sub coordonarea unui procuror de la Vatra Dornei, a rezultat că un inginer silvic din Holda, Cristi Dunca, a vrut să sacrifice în acea dimineață un vițel. Bărbatul chiar anunțase pe Facebook că va sacrifica un tăuraș și a afișat lista de prețuri pentru carne macră, coaste, carcasă etc.
Pentru sacrificarea animalului, inginerul Cristi Dunca a chemat în ajutor un vecin, pe Adi Axinte, care îi era și un bun prieten. Pregătirile pentru tăiere au făcut ca taurul să devină agitat, astfel că inginerul a mers în casă și a luat o armă de vânătoare pe care o deținea legal, cu gândul de a-l sacrifica mai ușor.

Glonțul tras de inginerul silvic a trecut prin corpul animalului, printr-un perete al anexei și l-a lovit mortal pe Adi Axinte, care era poziționat lângă peretele exterior al grajdului.

Traiectoria glonțului a fost total imprevizibilă, ricoșând probabil și prin coarnele taurului. Așadar, a fost vorba de un accident nefericit, dar în care neglijența și lipsa măsurilor de prevenție au jucat un mare rol.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și uz de armă fără drept.

Prin sentința judecătorilor de la Vatra Dornei, inculpatul a fost găsit vinovat pentru toate cele trei infracțiuni și condamnat la 2 ani de închisoare pentru ucidere din culpă și câte 9 luni pentru celelalte două infracțiuni.

Judecătorii au aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care au adăugat un spor de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 6 luni de închisoare.

Magistrații au stabilit că pedeapsa poate fi suspendată, pe un termen de încercare de 3 ani, așadar fără pușcărie de executat, dacă inculpatul va respecta termenul de încercare de 3 ani.

Judecătorii au ținut cont probabil că a fost vorba de un accident extrem de nefericit, în care deciziile pripite și inconștiente s-au combinat cu un ghinion teribil.

Inculpatului i s-a impus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Orașului Broșteni sau în cadrul Primăriei comunei Crucea.

Judecătorii au dispus și confiscarea specială a armei marca Mercury, calibru de 12 mm, care a fost depusă în camera de corpuri delicate a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Conform portalului instanțelor de judecată, sentința Judecătoriei Vatra Dornei nu a fost atacată, ceea ce înseamnă că va rămâne definitivă, în această formă.



Recomandări

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar
Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Șofatul fără permis i-a netezit drumul spre pușcărie unui bărbat condamnat și pentru nerespectarea regimului armelor

Șofatul fără permis i-a netezit drumul spre pușcărie unui bărbat condamnat și pentru nerespectarea regimului armelor
Șofatul fără permis i-a netezit drumul spre pușcărie unui bărbat condamnat și pentru nerespectarea regimului armelor