Pe întuneric

Un individ i-a furat portofelul unei tinere, în plină stradă



Incident mai puțin obișnuit în municipiul Suceava, marți seara, când unei tinere de 18 ani i-a fost furat portofelul cu bani din mână, în timp ce vorbea la telefon pe stradă. Totul s-a petrecut într-un timp foarte scurt, în jurul orei 19.00, după ce tânăra și-a făcut cumpărăturile la magazinul Dani Cip din cartierul Zamca. După ce a ieșit de la cumpărături și se deplasa pe strada Ion Neculce, fata a fost depășită de un tânăr necunoscut, care a așteptat-o la intersecția cu strada Stejarului. În acel loc, profitând de faptul că tânăra vorbea la telefonul mobil, i-a smuls acesteia portofelul din mână, după care a dispărut între blocuri.
Tânăra le-a declarat polițiștilor în timpul anchetei că, fiind surprinsă de cele întâmplate, nu a avut nici o reacție de a i se opune autorului sau de a încerca să-l prindă.În portofel se aflau suma de 700 de lei, cartea de identitate și mai multe carduri bancare. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.



Recomandări

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

Tânăr arestat pentru tâlhărie după ce a scuturat la propriu un bătrân până ce i-a căzut portofelul din buzunar

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava
Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava