Un bărbat și-a pierdut viața și alți 3 răniți au ajuns la spital, după un grav accident petrecut la Vadu Moldovei

In urma impactului un barbat a murit
In urma impactului un barbat a murit

Accident grav astăzi, în jurul prânzului, pe DN 2, în localitatea Vadu Moldovei. Un microbuz în care se afla doar șoferul a intrat în coliziune cu un autoturism în care se aflau trei persoane, o familie formată din soț și soție și un copil aflat pe bancheta din spate. În urma impactului puternic, cei doi soți au rămas încarcerați pe scaunele din față ale autoturismului, bărbatul decedând în scurt timp. Femeia încarcerată pe scaunul din dreapta și aflată în stare critică, a fost extrasă de o echipă de descarcerare și preluată de un echipaj al ambulanței, care au început stabilizarea acesteia, pentru a putea fi transportată la spital. Copilul din spate a fost de asemenea preluat de o ambulanță și transportat la spital, pentru îngrijiri medicale, iar șoferul de pe microbuz, aflat în stare stabilă, a fost transportat și el la spital, pentru îngrijiri medicale. Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili cum s-a produs impactul și cine se face vinovat de producerea accidentului.

Soferul microbuzului a fost ranit
Soferul microbuzului a fost ranit
In urma impactului un barbat a murit
In urma impactului un barbat a murit

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire