Sfârșit de drum

Un bărbat fără permis a murit după ce s-a răsturnat cu mașina

Un bărbat de 46 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, și-a găsit sfârșitul după ce s-a urcat fără a avea permis la volanul unui autoturism, cu care s-a răsturnat pe un drum comunal. Accidentul mortal a avut loc pe drumul forestier Ploșciu din comuna Izvoarele Sucevei, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 02.30, când Vasile Șeșur, bărbatul de 46 de ani, se afla la volanul unui autoturism marca Suzuki și circula spre comuna Ulma.
Din cauza vitezei mari, la un moment dat bărbatul a pierdut controlul asupra direcției, mașina a intrat cu roțile din dreapta pe un acostament cu o diferență de nivel de o jumătate de metru, după care s-a răsturnat. În urma impactului cel aflat la volan a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de echipajul de pe ambulanță chemat la fața locului.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că Vasile Șeșur nu avea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar numărul de circulație provizoriu al autoturismului este expirat din data de 4 septembrie 2015. Bărbatul a fost transportat la morga spitalului din Câmpulung Moldovenesc, unde în urma necropsiei se va stabili cauza exactă a decesului.

Recomandări

Un bărbat a încercat să mituiască un polițist de frontieră pentru a fi lăsat să intre în țară cu un cățel

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri