Un bărbat fără permis a decedat după ce s-a izbit cu mașina într-un copac

Accidentul s-a soldat cu decesul soferului

Un bărbat de 67 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, a decedat după ce s-a izbit într-un copac cu mașina pe care o conducea.
Accidentul a avut loc luni, în jurul orei 10.00, pe DJ 176, pe raza comunei Brodina. În timp ce conducea un autoturism înmatriculat în străinătate, bărbatul de 67 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un copac situat pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto.
La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și o ambulanță, personalul medical acordându-i victimei primul ajutor, însă medicul a fost nevoit că constate decesul bărbatului.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 67 de ani nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar numărul de înmatriculare al autoturismului este expirat din data de 22 iulie 2015.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Masina a lovit un copac dupa care a ajuns in albia unui pârâu
Masina a lovit un copac dupa care a ajuns in albia unui pârâu
Accidentul s-a soldat cu decesul soferului
Accidentul s-a soldat cu decesul soferului

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile