Un bărbat de 70 de ani și-a pierdut viața în incendiul care i-a mistuit casa



incendiu
incendiu

Un bărbat în vârstă de 70 de ani și-a găsit sfârșitul în propria casă care a fost mistuită de flăcări. Incendiul a avut loc în cartierul sucevean Burdujeni, iar pentru stingerea acestuia pompierii au trimis două autospeciale. De asemenea, la fața locului a ajuns și o ambulanță SMURD. Din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru bărbatul surprins în incendiu.



Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa