Un bărbat din orașul Vicovu de Sus a fost reținut, ieri seară, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), deocamdată pentru 24 de ore, sub acuzația că a încălcat în două rânduri ordinul de protecție prin care i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri de soția și copiii săi minori. Gheorghe Ursachi, în vârstă de 35 de ani, este acuzat că și-a urmărit soția în trafic, iar a doua zi a tras un foc de armă în fața casei sale, terorizând-o atât pe ea, cât și pe copii.
Sfârșit de săptămână de coșmar pentru femeia cu ordin de protecție
Un prim episod agresiv s-a desfășurat pe 15 octombrie. Din ancheta poliției a rezultat că bărbatula văzut-o pe soția sa, în vârstă de 31 de ani, plecând de acasă cu mașina, moment în care a pornit în urmărirea ei la volanul unui autoturism. Bărbatul a urmărit-o pe femeie până în centrul orașului, iar în momentul în care aceasta a oprit mașina și intenționa să coboare, el a oprit lângă ea și a început să o înjure.
A doua zi, pe 16 octombrie, în jurul orei 17.30, Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată din nou că același Gheorghe Ursachi a tras cu un pistol în fața casei soției sale. La fața locului s-a constatat că bărbatul a venit la locuința soției și a început să o strige. Terorizată, femeia nu a ieșit, cea care l-a întâmpinat fiind bona copiilor ei.
Supărat că nu poate sta de vorbă cu soția, bărbatul, rezultă din ancheta Poliției, a scos un pistol cu aer comprimat din categoria armelor neletale și a tras în aer, după care a plecat de la fața locului. Polițiștii au mai reținut și faptul că bărbatul a condus mașina deși figurează cu permisul suspendat.
După ce au adunat probatoriu, ieri, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, pentru administrarea de material probator și probarea activității infracționale. Au fost ridicate mai multe bunuri și a fost identificată arma neletală cu care se bănuiește că s-a tras.
Pus sub acuzare pentru trei infracțiuni
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uzul de armă neletală fără drept și nerespectarea hotărârilor judecătorești”, a declarat comisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Din data de 25 iulie 2016, Judecătoria Rădăuți a emis un ordin de protecție pentru soția lui Ursachi. Prin acest ordin bărbatul a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 50 metri față de soție, de copiii minori, precum și de imobilul în care aceștia locuiesc.
Bărbatul a ajuns, aseară, în arestul Poliției județene, iar astăzi procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți urmează să decidă dacă îl va prezenta pe inculpat în fața magistraților Judecătoriei Rădăuți, cu propunere de arestare preventivă
„Prevenirea violenței intrafamiliale este o prioritate pentru polițiști, având în vedere implicațiile deosebite asupra copiilor generate de comportamentul violent în mediul familial”, a mai transmis comisarul Ionuț Epureanu.
Femeile agresate pot solicita ordine de protecție în regim de urgență
Cererile pentru emiterea ordinului de protecție pentru victimele violenței în familie se judecă în regim de urgență, în termen de cel mult 72 de ore de la depunerea cererii.
Conform legii, persoana a cărei viață, integritate ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței să emită un ordin de protecție, prin care să dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri, obligații sau interdicții.
Încălcarea acestor ordine de protecție emise de judecători se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. Un alt amănunt important este că în caz de condamnare nu se poate dispuse suspendarea condiționată a executării pedepsei.
De asemenea, foarte important este că, odată emis un astfel de ordin de protecție, față de cei care îl încalcă se pot lua cu ușurință măsuri de reținere sau arestare preventivă.





