Un bărbat trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru o faptă de ultraj comisă asupra unei polițiste a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la un an de închisoare, pedeapsa fiind suspendată sub supraveghere. În aceeași sentință, judecătorii au mai constatat încetată de drept măsura arestului preventiv, astfel că au dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului. Sentința Judecătoriei Rădăuți de acum două zile nu este definitivă, însă punerea în libertate este măsură executorie.
Inculpatul, Ioan Dragoș Nemțoc, din Gălănești, are impuse mai multe restricții și obligația de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității, dacă sentința va rămâne definitivă în această formă.
În ziua de Crăciun a anului trecut, inculpatul se afla la bal, la căminul cultural din Gălănești. Polițiștii au fost sesizați că acesta face scandal în fața căminului și s-au deplasat la fața locului. Bărbatul a fost dus la sediul Secției Gălănești, unde a devenit violent. Acesta avea mai mulți polițiști în față și a lovit-o cu piciorul pe o tânără agentă de poliție. Polițista a suferit leziuni care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal.
Polițista agresată nu s-a constituit parte civilă în dosar.
În luna decembrie, polițiștii îi ridicaseră aceluiași bărbat permisul de conducere pentru că a fost prins beat la volan.
Bărbatul a fost arestat preventiv din data de 28 decembrie 2018.





