Sub cerul senin

Un bărbat a scăpat cu viață după ce și-a petrecut o noapte întreagă în frig, pe terasa unui bar

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Burla, a fost la un pas de moarte, după ce a stat o noapte întreagă pe terasa unui bar din orașul Milișăuți, la o temperatură de câteva grade sub zero. El a fost descoperit abia a doua zi dimineață, în jurul orei 07.50, de administratorul barului, care a chemat ambulanța ce l-a transportat la spital.
Din declarațiile barmanului localului, polițiștii au stabilit că marți seara, în jurul orei 21.00, un bărbat de etnie romă a intrat în bar și a comandat băuturi alcoolice. După mai bine de o oră barmanul a dorit să închidă localul, moment în care a observat că bărbatul necunoscut stătea pe terasa localului, iar calul și căruța cu care venise erau într-o curte a unei case nelocuite situate peste drum de bar.
Din cauza stării de ebrietate în care se afla bărbatul, barmanul nu a putut înțelege mare lucru din conversația cu acesta, aflând doar că se numește Sorin Mateiu, este din comuna Frătăuții Noi și are în jur de 38 de ani. El i-a mai spus barmanului că va mai sta o perioadă pe terasa barului pentru a-și reveni din beție, după care va pleca cu căruța spre casă.
Dimineață, însă, bărbatul a fost găsit de administratorul barului în stare de hipotermie pe terasa barului, unde își petrecuse întreaga noapte. Administratorul a chemat un echipaj al ambulanței, care l-a transportat pe bărbat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Municipal Rădăuți. La spital bărbatul a primit îngrijiri medicale, după care, având în vedere starea de ebrietate în care se afla, a fost transferat la Secția de Psihiatrie a spitalului, unde a rămas internat. Între timp polițiștii au luat legătura cu membrii familiei bărbatului, care au recuperat căruța și calul din curtea casei din Milișăuți.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică
O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări