Terorizați

Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost acuzat că și-a abuzat copiii și concubina



Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv, după ce a fost acuzat că și-a terorizat și abuzat ani de zile cei doi copii și concubina împreună cu care locuia. Scenele de violență fizică și psihică s-au derulat într-o casă unde cei patru locuiau, în municipiul Suceava, și au culminat la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, când femeia de 27 de ani din comuna Ulma nu a mai suportat tratamentul la care erau supuși cei trei și a dat totul în vileag polițiștilor.
Femeia s-a prezentat la poliție pe 17 ianuarie 2018, reclamând faptul că în perioada anilor 2012-2018, atât ea cât și cei doi copii minori au fost victimele unor abuzuri fizice și psihice din partea concubinului ei, Cătălin Băcilă. În urma cercetărilor întreprinse în ultimele aproape 6 luni de zile, anchetatorii au strâns probe temeinice la dosarul întocmit pe numele bărbatului, astfel încât în timpul zilei de luni, a fost pusă în mișcare acțiunea de cercetare penală pe numele bărbatului. Cătălin Băcilă este acuzat de comiterea infracțiunilor de violență în familie, lipsire de liberate și rele tratamente aplicate minorului. Pentru faptele comise de acesta, luni a fost emisă pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind introdus în arestul IPJ Suceava. Cazul bărbatului care și-a agresat și terorizat copiii și concubina a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care au decis prezentarea acestuia în fața judecătorilor, pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă. Marți la prânz, magistrații Judecătoriei Suceava au emis pe numele lui Cătălin Băcilă un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, cercetările fiind continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Suceava.



Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Băut și fără permis, un bărbat a plecat la plimbare cu o mașină radiată din circulație și cu numere expirate de 18 ani

Băut și fără permis, un bărbat a plecat la plimbare cu o mașină radiată din circulație și cu numere expirate de 18 ani
Băut și fără permis, un bărbat a plecat la plimbare cu o mașină radiată din circulație și cu numere expirate de 18 ani

Mandat de arestare 30 de zile pentru un medic anestezist acuzat de deținere de droguri de mare risc și de delapidare cu substanțe periculoase