Pedeapsă

Un bărbat a ajuns în arest după ce a încălcat ordinul de protecție a soției sale

Bărbatul a fost introdus pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava
Bărbatul a fost introdus pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava

Înmulțirea ordinelor de protecție solicitate de victimele violenței în familie a dus în ultima perioadă la luarea unor măsuri ferme în cazul nerespectării acestora.
Luni, în jurul orei 13.00, o femeie de 32 de ani, din municipiul Suceava, anunța poliția cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 35 de ani, din localitate, a intrat în locuința ei și i-a furat mai multe lucruri, încălcând astfel ordinul de protecție emis de o instanță de judecată. Cei doi se află în proces de divorț, motiv pentru care femeia a solicitat instanței de judecată un ordin de protecție care a fost emis în data de 14 iunie 2017. Deși bărbatul luase la cunoștință despre interdicția de a se apropia de soția sa la o distanță mai mică de 100 de metri, acesta a încălcat-o, apropiindu-se de soția sa cu o zi înainte, duminică seara, în jurul orei 20:00, cu intenția de a o determina să se împace. A doua zi, însă, femeia a constatat lipsa din locuință a cărții sale de identitate și a cărții de identitate aparținând fiicei sale. Pe lângă acestea, a mai constatat și lipsa unei sume de 270 de lei și a unor bijuterii, valoarea prejudiciului fiind evaluată la 600 de lei.
Polițiștii au demarat imediat cercetările și l-au identificat pe bărbat într-un local din municipiul Suceava, având asupra sa cele două cărți de identitate reclamate ca fiind furate. În urma audierii suspectului, a fost emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea unui ordin judecătoresc.
Cererile pentru emiterea ordinului de protecție pentru victimele violenței în familie se judecă de urgență, în termen de cel mult 72 de ore de la depunerea cererii. Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești șise pedepsește cu închisoare de la o lună la un an.

Recomandări

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis