Un autocar românesc s-a răsturnat în Ungaria, șoferul fiind rănit



Un autocar românesc a ieșit duminică de pe autostrada M7, în sud-vestul Ungariei, și s-a răsturnat, șoferul având mai multe coaste rupte, însă cei 49 de pasageri nu au fost răniți, a anunțat poliția, citată de MTI.
Accidentul a avut loc în apropiere de granița cu Croația, la ieșirea de pe autostradă spre Becsehely, în jurul orei 03.30 (04.30, ora României). Autocarul era în drum spre Spania, când a rupt gardul de protecție de pe marginea autostrăzii, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat.
Pasagerii, inclusiv șase copii și o femeie însărcinată, au ieșit prin trapa din plafonul autocarului, a declarat poliția.
Șoferul, care se pare că ar fi provocat accidentul deoarece a adormit la volan, a fost transportat la spital.
Pasagerii urmau să fie preluați de un alt autocar pentru a-i transporta la destinație, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției din județul Zala.