Vineri, 31 martie 2017, este ultima zi în care se mai poate obține bonificația de 10% la plata taxelor și impozitele locale pentru acest an, dar și ultima zi în care nu se percep penalități pentru sumele datorate pentru primele luni ale anului.
După această dată, se vor percepe majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracțiune de lună.
Tocmai de aceea, în ultima perioadă, în fața ghișeelor Primăriei Suceava sunt zilnic formate șiruri de zeci de persoane care vor să își achite obligațiile fiscale pe anul în curs, scăpând de grija lor, dar și beneficiind de reducerea de 10%.
Cei care au achitat integral impozitele pentru anul în curs au beneficiat și de o bonificație de 10% la impozitele pentru terenuri, clădiri și mașini. Reducerea de 10% se acordă pentru sumele mai mari de 50 de lei, dar, din păcate, nu mai este vizibilă pe chitanța obținută, detalii despre bonificația acordată fiind acordate doar de operatorul de la ghișeu.
Taxele și impozitele locale din 2017 sunt percepute conform prevederilor noului Cod Fiscal, pus în aplicare de la 1 ianuarie 2016, dar și conform deciziei de Consiliu Local de la finele anului 2016, când s-a hotărât în unanimitate menținerea lor la același nivel.
Taxele și impozitele locale pentru care se acordă reduceri
Atât persoanele fizice, cât și cele juridice care își achită până la 31 martie impozitul pentru întregul an, pentru clădiri și terenuri, beneficiază de o reducere de 10% din suma datorată.
Tot 10% este bonificația care se acordă și la plata integrală a impozitului datorat pentru mijloacele de transport cu tracțiune mecanică și pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone. Reducerea se aplică atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.
Pentru taxa de salubrizare, care este de 5 lei/lună, de persoană, adică 60 de lei pe an, nu se aplică nici o reducere la plata anticipată.
Modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale
Taxele și impozitele locale se pot plăti direct la ghișeele municipalității, între orele 08.00 – 14.00, cu „bani gheață” sau cu cardul, online – conform unei proceduri descrise pe site-ul primăriei și pe www.ghiseul.ro, sau prin virament bancar, în conturile municipalității, deschise la Trezorerie.
Aglomerație la ghișee
Ultimele zile de reduceri la plata taxelor și impozitelor locale






