Prin pădurea de cuvinte

Tutti frutti… cu dragoste (31). Chinul amorului



Misogini?”Mulți și-au comparat nevasta / Cu o floare, cu un pom, / Dar nu-i unu-n lumea asta… / S-o asemene c-un om!” (Ioan Mamaische)
Despre ce să-ți scriu?”Despre soare, despre fluturi? / Despre zei sorbind din ciuturi? / Despre mine, depărtarea, alungat catarg, chemarea? / Hai să cheltuim o noapte pe o poză dintr-o carte, / Pe o biată amintire, rămășițe de iubire… / Tu să vrei să scrii pe poze, cu-n sărut, cu buze roze, / sau mai roșii ca otrava, ce scufundă timpul, nava… / Vrei să-ți scriu? Să-ți scriu în versuri? / Mai domoale, pătimașe, sau absente, sau golașe, / De iubire sau de ură, cu-n surâs crispat din gură? / Vrei poeme? Osanale? Versuri albe, mai banale? / Sau catrene vrei, balade? Armonii în vers, sau fade? / Cum să îmi încep scrisoarea? / Pe nisip, s-o fure marea? / Scriu pe-un val, pe creasta albă, / Stropi de mare, strânși în salbă, / Picături de veșnicie, coală albă, din hârtie…” (Cristian Valentin Grigore)
Dieta nevestei. ”De când este la dietă, / Nici mâncare nu mai face, / N-are carne în rețetă, / Doar… ficatul meu îi place!” (Ioan Mamaische)
Gologani. (Parodie după ”Vezi rândunelele se duc”, din revista ”Veselia”, 1910): ”Vezi gologanii cum se duc, / Iar tu rămâi ca un năuc, / Îți cântă gâtul ca ’n fânar / Prin buzunar, prin buzunar. / O, veniți bani la mine iar, / Să pot trăi fără habar, / Să pot să zic când voi: / Am ce pili, am ce pili! / Mi-aduc aminte când atunci / Pileam până cădeam pe brânci… / Și-acum, de n’am un bănișor, / De sete mor, de sete mor. / În astă lume e un chin / Că ploile nu sunt cu vin. / De sete poți să mori cu ani /De nu ai bani, de nu ai bani. / De-aceea eu la toți vă zic / Să protestăm mare cu mic / Ca ’n loc de apă la cișmea, / Vin să ne dea, vin să ne dea.” (C. Iorgulescu)
Răsfrângeri.”Erai în rochia imaculată frumoasă / ca un nufăr fără umbră. / Aprinde rugul înălțarea sumbră: / prin care ceruri înotai odată? / Credința mută candela-n penumbră / și Îngerul din milă îmi arată / doar urme de cenușă spulberată și pe meninge înghețata tundră. / Streine mâni zăpezile dezbracă / și focul, frigul destrupat respiră / subt bolți de sâni la cumpănă polară. / Retras demult în peștera opacă / la altă-miră, într-o altă miră / desprinsul voal mormântu-mi înfășoară.” (Horia Zilieru)
O iubire mortală.”A iubi, a iubi, / A iubi nu-i greșeală, / Căutați zi de zi / O iubire mortală. / Nu-i așa că e greu cu necazuri și boală, / Nu vi-i dor tuturor de-o iubire mortală? / Uite, zilele trec și sunt multe deșarte / Și mereu ne aflăm mai aproape de moarte. / Dup-atâtea minciuni și atâtea dezastre, / Ne e dor să-ntețim ritmul inimii noastre, / De-o iubire ni-i dor, care viața s-o-ncheie, / Ne e dor de un vis c-un bărbat și-o femeie. / Prea trăim în profit și în ură cu toții, / Prea ne suntem dușmani și ne suntem roboții, / Nu există ocean în măsură să spele / Slăbiciunea de-a fi o ființă sub stele.” (Adrian Păunescu, 1995)
Chin.”Ziori de ziuă se revarsă, / Și ochi încă n’am închis: / Cum să-i închid, când ei varsă / Părae de foc aprins?… / Mă vait, strig cu suspinuri / Dar nu găsesc agiutoriu: / Ce pot lacrimi, ce pot chinuri, / Când durerea-i de amoriu?… / Ah! moarte! numai la tine / Scăparea mea poate fi: / Dar la necaz moartea vine? / Și omul poate muri? / Repezi-te dulce rază, / Din doi ochi mângâitori, / Și vino de înviează / Pe alți doi, ce-s muritori!… / Aceasta-i a ta putere, / Acesta-i darul ce-l ai: / Ca numai printr’o videre / Viață iei și viață dai! / Necazul meu este mare, / Este rău, este cumplit, / Și să-l vindec nu am stare: / Că tu l’ai pricinuit!… / Dar puterea ta-i mai mare, / Și de-i vrea îndată poți, / Numai c’o îmbrățișare, / Din focul lui să mă scoți!” (Costache Conachi)
Tu. „Gândesc la tine! – gândul meu nebun / Stă tot mereu de tine agățat / Ca o liană pe-un copac ce-a dat / Frunziș bogat ce-ascunde lemnul brun. / Dar, palmierul meu, eu vreau să-ți spun / Că acest gând, deși e minunat, / Tu ești mai bun! Și vreau neapărat / Să te văd iar; ca ochii mei să-i pun / Pe ramul tău, pe trunchiul dezgolit, / Când frunzele căzut-au pe pământ / Și s-au sfărâmat, și-n jur s-au risipit! / Ca-n bucuria plină de avânt / Să stau la umbra ta necontenit, / Uitând de gând, căci lângă tine sunt.” (Elizabeth Barrett, Sonet XXIX)
Copac.”Îngerul scutură copaci cu mere coapte, / Să nu ne cățărăm să rupem crengi, / Prea pofticioși de sâmburi și de fapte. / Ne lasă la-ndemână mari grămezi / Să le mâncăm în sunet de tălăngi, / Oh, ale vacilor cu ugere de lapte / Târâte printre ierburi pân’ la grajdul / Unde noi doi ne-nfiripăm menajul / Cu ouă de găini și mămăligi / Pe care când le tai cu sfoara-ți frigi / Nervoasă degetele. Și-atârni în cârligi / De lemn, pe-o funie, rochia leoarcă / De câți fiori și-alean trupu-ți încearcă / În ieslea afânată – sacră barcă.” (Emil Brumaru)
Chirurgie.O femeie a apelat la un chirurg plastician să-i reducă dimensiunile buzelor vaginale deoarece erau prea mari și fâlfâitoare. De rușine, a insistat ca operația să fie ținută secretă, medicul fiind de acord. După operație, trezindu-se din anestezie, a găsit trei trandafiri așezați cu grijă pe noptieră. Indignată, și-a sunat imediat medicul: – Parcă v-am rugat să nu spuneți nimănui despre operația mea! Medicul i-a spus că a îndeplinit întocmai dorința ei de confidențialitate și că primul trandafir e de la el: – M-a întristat gândul că treceți prin asta de una singură… – Fie! Și al doilea trandafir? – Al doilea trandafir e de la asistenta mea. Din simpatie, pentru că și ea a suferit această procedură cu ceva timp în urmă. – Dar al treilea trandafir? – Al treilea’, da, e de la un domn de la secția de arși de deasupra. A vrut să vă mulțumească pentru noile lui urechi.
Oameni.„Te uiți la oameni – la bărbați, la femei – și parcă îi vezi pentru prima dată… Uite, îți zici, femeia asta, de ce e ea femeie? Are obraji, burtă, clipește din ochi, vorbește. Dă din cap, plescăie din buze, dar înăuntrul ei ce e? O beznă cărnoasă, oase ce scrâșnesc, o rețea de măruntaie și nimic altceva. Râde, se sperie, încruntă din sprâncene – dar are oare cu adevărat vreun sentiment? Vreun gând? Dacă doar se preface că e femeie?” (Tatiana Tolstaia, „Zâtul”)
Tun.El e sănătos tun. Iar nevastă-sa e sănătoasă… mitralieră!
Moustache (mustață). E o glumă tipic franceză. Zice-se că Primăria franceză X a organizat un concurs: cine are cea mai faină, mai bogată mustață!? Precizarea finală e – însă – cea genială: la limită, la concurs acceptăm și… bărbați! Pardon, mesdames… Ne vous fachez pas… Pre românește: nu vă supărați, doamnelor, e o glumă!
Prezervative.Un tip se duce la farmacie și cere mai multe prezervative. – Doriți și o pungă? – Nu! Nu e chiar așa de urâtă.
Diable.- Cum arată, de fapt, diavolul?! – Câteodată atât de bine, încât îl ceri, cu convingere, de nevastă…
Meserie.Nu degeaba se revine, văd, la școlile profesionale. Dacă știi meserie, oricând poți deveni – implicit, suplimentar – și amantul ideal. Cele mai căutate meserii – de către doamnele singure, ori de cele neglijate de soții lor plictisiți – sunt cele de instalator, poștaș, electrician, zugrav.
Free!Când femeile – ”libere” – ajung deputați (anul – postbelic – 1921): ”Ziarul Epoca scria: Dra Kepirskova, deputat în parlamentul de la Praga, a prezentat un proiect de lege în Cameră prin care ea cere ca bigamia să fie obligatorie (!?) pentru toți bărbații mai tineri de 50 ani, motivat de faptul că este o discrepanță mare, statistic, între femei și bărbați – uciși în războiul abia încheiat. Această situație pune în pericol viitorul nației! Dșoara Alga Faratra i s-a asociat și a cerut mai mult: recunoașterea legală, necontrolată, a amorului liber.” („Glasul Bucovinei”, 8 martie 1921)



Recomandări

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE BUCȘOAIA, ORAȘ FRASIN, JUD. SUCEAVA”

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE BUCȘOAIA, ORAȘ FRASIN, JUD. SUCEAVA”
Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE BUCȘOAIA, ORAȘ FRASIN, JUD. SUCEAVA”

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului