Turneul Sportya de la Suceava și-a desemnat învingătorii

Finaliștii de la Nivelul 7, Laurențiu Lungu și Petru Vicovanu

Terenurile de zgură de la Complexul Sportiv Unirea au găzduit zilele trecute ultimul turneu de tenis în aer liber al anului. Competiția de Categoria Silver din cadrul Circuitului Național Sportya, ce a suferit o amânare de două săptămâni din cauza timpului nefavorabil, a fost structurată de organizatori pe trei niveluri de valoare.

Astfel, tabloul de concurs de la nivelul 5 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce nivelurile 6 și 7 s-au adresat practicanților acestui sport din ce în ce mai avansați.

Turneul nivelului 5 a fost câștigat de Iulian Parasca, care a dispus în ultimul act de Viorel Horga. Podiumul a fost completat de Patrick Șoimaru și Igor Cobelea.

La Nivelul 6 s-a impus venerabilul Constantin Bălan, după ce a trecut cu 6-4, 6-3 de Ovidiu Cimbru în meciul decisiv pentru titlu. Careul de ași al acestei categorii i-a mai cuprins pe Sebastian Gheorghe și Dorin Zaharia.

Finala întrecerii de la Nivelul 7 a fost deosebit de spectaculoasă și plină de neprevăzut, încheindu-se cu victoria lui Laurențiu Lungu în fața lui Petru Vicovanu, cu scorul de 5-7, 7-5, 10-8. Cei doi i-au învins în semifinale pe Vasile Filip, respectiv Alin Leuciuc.

Recomandări

Auchan România susține cu mândrie Gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră” de la Deva, un omagiu adus performanței și excelenței în sportul românesc

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Pacientele cu AVC transferate de Paști cu elicopterul la Suceava se recuperează bine: sunt cooperante și și-au recăpătat mobilitatea

Șoimii Gura Humorului și Cetatea Suceava abordează etapa a treia din play-off de pe primele două poziții ale clasamentului

Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat