Tudorel Toader și-a publicat raportul de activitate pe site-ul Ministerului Justiției

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a publicat, joi, pe site-ul ministerului Justiției, un raport al activității în cele 26 de luni de mandat.Raportul are 105 pagini și este împărțit în șase secțiuni.Secțiuni separate ale raportului sunt dedicate rolului Ministerului Justiției în procesul de elaborare a actelor normative, relației cu profesiile liberale și eficientizării activității Administrației Naționale a Penitenciarelor.”Din inițiativa ministrului Justiției, prin direcția de specialitate, s-a demarat, la preluarea mandatului, un amplu proces de evaluare a codurilor: penal, procedură penală, civil, procedură civilă. Au fost consultați membrii comisiilor de elaborare a nolor coduri, reprezentanții autorității judecătorești și ai asociațiilor magistraților, dar și cei care exercită alte profesii juridice cu atribuții în înfăptuirea actului de justiție ori conexe actului de justiție, ai instituțiilor de învățământ superior, ai Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române, precum și reprezentanții societății civile”, se arată în raportului fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, postat pe site-ul ministerului Justiției.Tudorel Toader precizează că în cadrul activității curente de elaborare acte normative au fost redactate o serie de proiecte de acte normative cu caracter primar, secundar sau terțiar, astfel:- 12 acte normative elaborate de Ministerul Justiției, care au devenit lege- 14 Ordonanțe de uregnță inițiate de Ministerul Justiției și adoptate de Guvernul României- 77 de Hotărâri de Guvern elaborate de către Ministerul Justiției- 78 de ordine emise de către ministrul Justiției- 33 de acte normative aflate în dezbatere parlamentară.Toader mai arată că la Direcție de Elaborare de Acte Normative din cadrul ministerului se află acum în lucru 39 de proiecte de acte normative, respectiv 18 proiecte de lege, 15 proiecte de hotărâri de Guvern și 6 proiecte de ordine ale ministrului Justiției.Președintele Klaus Iohannis a luat act, miercuri, de demisiile celor trei miniștri Tudorel Toader, Rovana Plumb și Natalia Intotero și a semnat decretele prin care Ana Birchall, Eugen Teodorovici și Radu Oprea sunt desemnați miniștri interimari la Justiție, Fonduri Europene și pentru Românii de Pretutindeni. Inițial, Viorica Dăncilă i-a propus pe Oana Florea, Tit-Liviu Brăiloiu și Eugen Nicolicea să preia ministerele Fondurilor Europene, Românilor de Pretutindeni și Justiției, însă șeful statului a anunțat că nu va accepte aceste propuneri.Liderii PSD au decis, în ședința Comitetului Executiv Național al partidului, retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiției, Tudorel Toader, reproșându-i acestuia faptul că Ministeul Justiției a întârziat avizele pentru anumite proiecte care trebuiau implementate, dar și faptul că nu a înaintat ordonanțe de uregnță pentru transpunerea în Codul Penal și Codul de Procedură Penală a prevederilor declarate constituționale de către judecătorii Curții Constituționale.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Ministrul Cseke Attila a vizitat Palatul Administrativ, creșa din Burdujeni, Mănăstirea Sf. Ioan și inaugurează creșa de la Baia