Iarnă grea

Trenurile spre București, anulate până la noi ordine

Trenurile spre București au fost anulate

Traficul feroviar pe ruta Suceava – București este aproape blocat. Din totalul trenurilor care trebuiau să plece ieri spre Capitală, doar unul singur a primit undă verde. Este vorba de trenul interregio 1652, care la ora 8.17 s-a pus în mișcare din Suceava spre București. Nu se știe când a ajuns la destinație, pentru că puținele trenuri care au răzbit prin infernul din zona Buzău au avut întârzieri semnificative.
În rest, toate celelalte trenuri spre București au fost anulate, iar reluarea circulației în regim cât de cât normal se va face doar când condițiile meteo o vor permite. Pentru aseară mai era programat să plece spre București și trenul interregio 1754, la ora 22.50, dar nici un oficial de la căile ferate nu a putut garanta că roțile se vor pune în mișcare. Marea problemă este lipsa vagoanelor la Suceava pentru formarea garniturilor de tren, și asta pentru că de la București au sosit doar o mică parte din cursele programate. Ultimul tren care a ajuns a fost 1651. În mod normal acesta trebuia să sosească la Suceava luni seară la ora 20.48, dar din cauza ninsorii și a viscolului a ajuns abia ieri dimineață, în jurul orei 3.00.
În cursul zilei de ieri, autoritățile feroviare au început să dea drumul trenurilor blocate în București și se spera ca încet-încet să se revină la normal. Cu toate acestea, o parte din trenurile care fac legătura între Suceava și București vor fi anulate, cu siguranță, și astăzi.
Anulat rămâne și trenul Suceava – Constanța, care nu a mai circulat de circa două săptămâni. În cursul zilei de ieri nu a circulat nici trenul Verești – Botoșani, tot din cauza ninsorilor.

Recomandări

Trenul privat Suceava – București, suspendat temporar pentru a se face față cererii de la ruta Suceava – Constanța

Au intrat în circulație „Trenurile Soarelui”. Sucevenii au din acest an o ofertă mai bogată de curse spre Litoral

Tren de la Suceava la Constanța, în sezonul estival, la ore ideale pentru suceveni și călătorii din Moldova în general

Trenul intercity Suceava – București a plecat cu aproape 100 de minute întârziere după ce un vagon a sărit de pe șine