Trei răniți, după ce o tânără șoferiță a intrat cu mașina într-un stâlp

Trei persoane, printre care și un copilaș de numai doi ani, au fost rănite în urma unui accident care s-a produs luni după-amiază, pe drumul european 85, în zona orașului Siret. O șoferiță în vârstă de 28 de ani, din Vama, conducea un autoturism marca VW Golf, iar la un moment dat, din cauza neatenției, a părăsit șoseaua și a intrat într-un stâlp de electricitate.
În urma impactului, au suferit leziuni șoferița, pasagera din dreapta și fiica femeii care se afla la volan, care era pe bancheta din spate, într-un scaun special pentru copii. Cele trei au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe de la Spitalul Județean Suceava, unde au fost diagnosticate cu traumatisme minore. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control