Investiții

Trei drumuri județene, pregătite pentru a fi modernizate prin program guvernamental

Trei drumuri județene sunt pregătite pentru a fi modernizate prin programul guvernamental „10.000 de drumuri județene și locale”, urmând ca deliberativul județean să aprobe studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico economici aferenți investițiilor.
Este vorba de drumurile județene Comănești-Bălăceana, Panaci-Glodu și Preutești-Fălticeni.
În total urmează a fi reabilitați 17,5 kilometri de drum județean, care vor costa 44 de milioane de lei.
Cea mai consistentă investiție va fi făcută la drumul județean Preutești-Fălticeni, valoarea totală a acesteia fiind de 24,8 milioane de lei. Vor fi modernizați 10 kilometri de drum, lucrarea având ca durată de execuție 18 luni.
Drumul Comănești-Bălăceana va fi reabilitat pe o porțiune de 3,47 de kilometri, valoarea investiției ridicându-se la 9,98 de milioane, iar drumul Panaci-Glodu pe o porțiune de 4 kilometri, valoarea investiției fiind de 9,3 milioane de lei.
Studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico economici ai investițiilor vor fi aprobate în ședința de astăzi a deliberativului județean, urmând ca apoi să fie declanșate procedurile de atribuire a contractelor de lucrări.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni