Trei bărbați, arestați pentru tentativă de omor

Trei bărbați din Ostra au fost arestați marți pentru tentativă de omor. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorii au dispus la data de 18.12.2017 punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Dumitru Dorel Cocîrdan, Valentin Bogdan Cocîrdan și Ionuț Andrei Cocîrdan, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor. La data de 19.12.2017 s-a dispus reținerea acestora pe o perioada de 24 de ore și s-a solicitat Tribunalului Suceava arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioada de 30 de zile.În comunicatul Parchetului se arată că: „La data de 05 noiembrie 2017, numiții Cocîrdan Dumitru Dorel (înarmat cu o rangă), Cocîrdan Ionuț Andrei (înarmat cu o rangă) și Cocîrdan Valentin Bogdan (având asupra sa un topor), fără a purta vreo discuție cu persoana vătămată F.G., care era în trecere prin fața locuinței lor, s-au năpustit asupra persoanei vătămate și i-au aplicat multiple lovituri cu corpurile contondente aflate asupra lor. Cei trei agresori l-au lovit pe F.G. în zona cranio-cerebrală, iar după ce victima s-a prăbușit într-un șanț de la marginea drumului au continuat să-i aplice multiple lovituri peste tot corpul.După agresiune, persoana vătămată a fost transportată la Spitalul județean de urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale complexe”.Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale.Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Recomandări

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Doi frați care au bătut rău un om pe stradă, arestați după ce, aflați sub control judiciar, s-au bătut și între ei

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Abia mutați în arest la domiciliu, trei dintre tinerii implicați în tâlhării în Suceava au primit un nou mandat de arestare