Amenzi și... retur

Transporturi de porci, oprite la Verești și Vicovu de Sus



Directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava, doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc
Directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava, doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc

Acțiunile de control în trafic ale sanitar-veterinarilor, efectuate cu sprijinul Poliției și Jandarmeriei, pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane, au dus, la finele săptămânii trecute, la depistarea a trei transporturi de porcine, două la Verești și unul la Vicovu de Sus. La momentul actual, în județul Suceava evoluează mai multe focare de pestă porcină africană, respectiv două la Corocăiești – Verești (un focar principal și unul secundar), unul la Vulturești, unul la Călinești Enache – comuna Dărmănești și unul la Strâmtura – Vama, iar transportul și comerțul cu porci sunt strict interzise.
Directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava, doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, a declarat că, în cele trei cazuri, cei care făceau transporturile au fost amendați cu câte 3.000 de lei, fiind escortați totodată înapoi spre locurile de unde au venit cu animalele.
Numai la Verești, duminică, 8 noiembrie, de la ora 8.00 la 12.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști din cadrul Secției 2 Rurale Ipotești, alături de jandarmi și sanitar-veterinari, au verificat 23 de autovehicule și 7 societăți comerciale.
Sanitar-veterinarii fac apel la crescătorii de porci să înțeleagă perioada dificilă, să colaboreze pentru ca animalele să fie inventariere și supravegheate și, foarte important, să nu scoată din gospodării porci sau carne provenite de le aceștia. În acest fel, cu măsuri stricte, virusul ar putea fi ținut sub control, iar cele cinci focare de acum ar putea fi închise. Un alt mesaj important este că nu se sacrifică decât porci care prezintă simptome clare ale pestei porcine africane.



Recomandări

În timp ce foarte mulți suceveni contestă existența pestei africane, fermierii nu pot face export de carne de porc din 2019

Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan
Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin

Diferențe prea mari la prețul cărnii de porc, de la ferme la consumator. Crescătorii de oi, blocați de războiul din Orient

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția asupra situației dramatice în care au ajuns crescătorii de porci din România

Deputatul AUR Petru Negrea atrage asupra situației dramatice în care au ajuns crescătorii de porci din România
Deputatul AUR Petru Negrea atrage asupra situației dramatice în care au ajuns crescătorii de porci din România