Ediția a VII -a

Tradiții și folclor, la Festivalul „Comori de suflet românesc” Pojorâta

În comuna Pojorâta va avea loc, duminică, 11 aprilie, cea de-a VII-a ediție a Festivalului local „Comori de suflet românesc”, manifestare organizată de Primăria comunei Pojorâta, Consiliul Local și Căminul Cultural. Primarul comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, ne-a spus că în cadrul festivalului vor fi sărbătorite și familiile care au împlinit 50 ani de căsătorie, la Căminul Cultural din localitate, începând cu ora 13:30.
Localnicii se vor putea bucura și de un spectacol folcloric susținut de
invitați speciali, precum și de formațiile artistice locale și ale școlii din Pojorâta.
Începând cu ora 14:15, vor evolua ansamblurile de dansuri locale, Ansamblul și grupul coral al Școlii Generale „Plaiurile Pojorâtei”, „Străjerii Bucovinei”, soliștii Nicoleta Hafiuc, Silviu Marian Forminte și elevul Coca Mircea. Spectacolul va fi continuat de artiștii Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava, condus de interpretul de muzică populară Sorin Filip, Formația „Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc și rapsodul popular Gheorghe Zlevoacă. Invitați de onoare în festivalul de la Pojorâta vor fi interpreții consacrați preot Marius Ciprian Pop, Veta Biriș, Anca Ilca Mureșan. O primă apariție în cadrul festivalului este cea a micuței interprete Antonia Maria Pop. Primarul Bogdan Codreanu a explicat că acest festival are menirea de a păstra identitatea, tradițiile și folclorul local din Pojorâta.

Recomandări

22 de cupluri din Cornu Luncii, sărbătorite la „Nunta de Aur”. Gheorghe Șoldan, alături de primarul Gheorghe Fron și cetățeni la Ziua Comunei

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”