Toți mergem către veșnicie, fie că acceptăm asta, fie că nu

Știi ce să faci dacă vrei să fii înțelept? Du-te la cimitire cu o lumânărică și pune-o la mormântul tău, al fraților tăi, măcar o dată pe săptămână, duminica sau sâmbăta.
Auzi ce spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: „Mergi adesea la morminte, o creștine, și la cimitire. Că dacă adesea vei merge acolo, atâta înțelepciune ai a te învăța, că toate școlile filozofice din lume nu te pot învăța mai mult!”.
Atâta folos ne aduce nouă cimitirul. Pentru că vedem că ce-s aceștia azi, suntem noi mâine. Nu vezi că ei tac? Dar pururea vorbesc: „Măi fraților! Ce suntem noi azi, veți fi voi mâine. Și ce sunteți voi azi, am fost noi ieri. Dar, uite, aici veniți. Voi veniți la noi, nu ne ducem noi la voi”.
Mergem către veșnicie toți. Dacă nu-i azi, e mâine, e poimâne, dar către mormânt mergem. Clipă de clipă. Am avut un ceas, undeva, pe unde am trăit eu. Și avea o sonerie așa: „groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă”… Așa suna el. Și totdeauna îmi aducea aminte de groapă. Am avut alt ceas, nu știu după câți ani. Acela nu zicea „groapă”, zicea altfel: „îndată-îndată, îndată-îndată, îndată-îndată”… Și ceasul m-a învățat că îndată-îndată plec. Celălalt zicea „groapă-groapă”. Dacă ați face și voi câte un ceas de acesta, să-l aveți în casă, să vă zică „groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă..”, nu v-ar mai trebui alt filosof.
Că dacă n-am uita groapa, mare fericire ar fi. Nu ne-am teme de groapă. Deloc. Dacă știm c-am pus în traistă ce ne trebuie, hai la groapă! Că viața-i dincolo de mormânt, nu-i aici. Aici e o înșelăciune. N-ai văzut? Zilele lui ca umbra trec (Psalmi 143, 4).
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Viața Părintelui Cleopa, Editura mitropolitană Trinitas, Iași, 2002, p. 324)