Toate școlile vor avea Internet, iar părinții vor primi notele și absențele în timp real

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat că în maxim doi ani toate instituțiile de învățământ preuniversitar vor avea Internet, iar părinții vor primi notele și absențele elevilor în timp real, prin intermediul unui catalog virtual, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liviu Pop a declarat, marți, la Alba Iulia, la o conferință de presă, că Ministerul Educației și Comunicațiilor va depune spre finanțare la Comisia Europeană trei proiecte ce au o valoare de maxim 100 de milioane de euro, reprezentând Internet în toate școlile, biblioteca școlară virtuală și un catalog virtual.
”Prin programul de guvernare avem biblioteca școlară virtuală, care deja se apropie de finalizare ca proiect, urmează să fie lansat și toate lecțiile demonstrative și dacă vreți la sport una e să spui și alta e să faci. Toate lecțiile demonstrative și tot ce înseamnă programe școlare vor fi pe bibliotecă virtuală pe care o vor accesa toți copiii din sistemul de învățământ preuniversitar și nu numai. Chiar dacă anul acesta avem doar 66% din școli conectate la Internet, în doi ani de zile vrem să le conectăm pe toate. Asta pentru că e nevoie de mijloacele moderne să le avem pentru un proces instructiv educativ de calitate”, a spus Liviu Pop.
De asemenea, ministrul Educației a adăugat că în doi ani părinții vor primi în timp real notele și absențele elevilor, cu ajutorul unor platforme online.

Recomandări

Proiect de cercetare și lansare de carte despre utilizarea inteligenței artificiale în crearea unui climat educațional incluziv

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) se vor întâlni cu elevii

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE PANACI, COMUNA PANACI, JUD. SUCEAVA