Incendiu pe DN 17

Tir în flăcări

Tir în flăcări
Tir în flăcări

Un tir încărcat cu celuloză a ars ca o torță în această dimineață, pe DN 17, pe raza comunei Poiana Stampei.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava în jurul orei 5:20, la fața locului fiind trimis un echipaj al Detașamentului de pompieri Vatra Dornei.
La sosirea pompierilor, ardea violent capul tractor al tirului, existând pericolul de propagare la remorcă, care era încărcată cu celuloză.
Autotrenul, marca Volvo, aparținând unei societăți comerciale din localitatea Frumosu, a fost distrus în mare parte în urma incendiului.
Potrivit pompierilor, au ars elementele combustibile ale capului tractor, în proporție de 90%, degradându-se partea din față a remorcii și aproximativ 20% din marfă.
Incendiul, au stabilit specialiștii ISU Suceava, a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Recomandări

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Un mort și trei răniți după ce un microbuz a fost ciocnit frontal de un tir, între Stroiești și Ilișești