Tinerii social-democrați din municipiul Suceava și-au ales echipa de conducere

Membrii Organizației Municipale TSD Suceava și-au ales noua echipă de conducere, în cadrul unei ședințe care a avut loc joi, 14 mai a.c..

Noua echipă de conducere este formată din: Robert Șröder – președinte, Cosmin Floare – prim-vicepreședinte, Ioana Andrada Gontariu– secretar general, Magda Hrițcan – trezorier și Sasha Fediuc, Marian Voinescu, Lorenzo Moisă și Miruna Murariu – vicepreședinți. Din biroul de conducere mai fac parte Alexandru Bejinariu, Florentina Bordianu Florentina și Eryk Cristian Amariței.

„În perioada următoare ne propunem să construim o organizație activă, unită și relevantă pentru tinerii din municipiul Suceava — un spațiu al ideilor, proiectelor și implicării reale în comunitate. Astăzi am ales o echipă. De mâine începe munca”, a transmis noua echipă.

De asemenea, tinerii social-democrați au transmis public mulțumiri conducerii PSD Suceava și, în mod special, președintelui Gheorghe Șoldan, deputatei Mirela Adomnicăi, viceprimarului Dan Cușnir, secretarului general Lorand Ercse, consilierilor locali Adelina Paiu, Andrei Bacoș, Andrei Ghiață și Radu Bores, președintelui organizației județene a TSD, Alexandru Muntianu și lui Cătălin Fediuc „pentru prezență, sprijin și susținere”.

Recomandări

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care și-a pierdut recent mama

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care nu de mult și-a pierdut mama

Tinerii social-democrați din Suceava au oferit flori femeilor și au transmis respectul pentru rolul important pe care acestea îl au în viața comunității

Tinerii din PSD Suceava sunt deciși să se implice în proiectele importante pentru comunitățile locale din județ