Poliția de Frontieră

Țigări de contrabandă de aproape 23.000 de euro reținute la frontieră

Țigări de contrabandă de aproape 23.000 de euro au fost confiscate de polițiștii de frontieră suceveni, la finele săptămânii trecute, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competență. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Siret a observat mai multe persoane care au trecut frontiera, din Ucraina în România, cu baxuri în spate. După ce au ajuns pe teritoriul României, suspecții au abandonat coletele și s-au întors pe teritoriul ucrainean. Ajunși în zona respectivă, polițiștii de frontieră au descoperit opt colete cu 4.500 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare totală de 52.600 de lei, iar ulterior grănicerii ucraineni au anunțat că au descoperit pe aceeași direcție cinci colete cu țigări și un cetățean ucrainean.
Și lucrătorii de la SPF Brodina au descoperit, în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 4.490 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la 52.500 de lei. Ca și în cazul de la Siret, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate.

Recomandări

Sume mari în dolari și euro, confiscate din spațiul de odihnă al șoferilor unui autocar verificat în Vama Siret

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia