Tăriceanu: TAROM se strânge ca o lămâie și moare. Conducerea companiei doarme



Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a avertizat, marți, la dezbaterea privind Transporturile, asupra situației în care se află compania Tarom, afirmând că actuala conducere a companiei „doarme”, iar TAROM se „strânge ca o lămâie și moare”, informează Mediafax. „Nu o dată mi s-a întâmplat – circul frecvent cu compania Tarom – să vină piloții la mine și să-mi spună: faceți ceva, că se duce compania de râpă, ajungem să intrăm în faliment. Problema e binecunoscută – este compania suprapopulată în zona de mentenanță, refuză să ia alte avioane pentru care să facă mentenanța, să încerce măcar să rentabilizeze această zonă. Cheltuielile sunt prea mari în raport cu numărul de avioane și de pasageri. Nu este nevoie de multă știință pentru treaba asta. În mod normal, un manager putea să ia deciziile corecte”, a declarat Tăriceanu.



Recomandări

Mii de pasageri afectați de redirecționarea zborurilor Wizz Air și Tarom de pe aeroportul Suceava la Iași

Vizibilitatea redusă din cauza ceții dense a făcut imposibilă aterizarea și decolarea avioanelor pe/de pe aeroportul Suceava
Vizibilitatea redusă din cauza ceții dense a făcut imposibilă aterizarea și decolarea avioanelor pe/de pe aeroportul Suceava

Tarom, despre ratarea inițială a aterizării de către avionul lui Ponta și Tăriceanu: E ceva normal

Ministrul Transporturilor cere șefilor Tarom și sindicatelor să găsească soluții pentru ca activitatea să revină la normal

Președintele PNL Suceava vrea să știe care sunt salariile celor care conduc compania Tarom