Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marți, la dezbaterea moțiunii, că liberalii nu pot accepta reînvierea dictaturii, fie chiar și de catifea, transmițându-le miniștrilor Cabinetului Boc 2 că trebuie să plece și să se ascundă de rușine, având în vedere modul în care au guvernat.
„Mesajul actualei moțiuni de cenzură este următorul: când ai reușit să guvernezi 11 luni și ai reușit să distrugi economia țării, să dublezi șomajul, să devalorizezi banul, să mărești impozitele, dar să nu ai bani pentru salarii și pensii, când ai guvernat bătându-ți joc de morală, de legi, de profesori, Armată și de Poliție, numai și numai pentru a întinde râia politcă a PDL în toate prefecturile, școlile, instituțiile din județe, inspectoratele de poliție, când tot ce ai spus la guvernare au fost numai minciuni, panglici politicianiste și lozinci fără acoprerire, e cazul să pleci și să te ascunzi de rușine astfel să nu te mai vedem niciodată”, a spus Tăriceanu.
El a ținut să facă o comparație a miniștrilor PDL cu tricolorii care au pierdut meciul cu Serbia.
„Mă uitam adineauri la cei 11 miniștrii ai cabinetului Boc, și nu știu de ce gândul m-a dus la meciul de fotbal al României cu Serbia. Din păcate pagubele produse de cei 11 triclori la meciul de acum câteva zile sunt o nimica toată, pe lângă ceea ce a pățit Romnia cu această echipă de 11 miniștrii”, a spus fostul premier.
El a adăugat că „cei 11 fantastici (miniștrii PDL-nr) nu se lasă ușor de dus” așa cum își imaginau liberalii”., pentru că democrat-liberalii s-au învățat cu ceea ce cred ei că se numește guvernare. Fostul premier a menționat, în acest context, „organizarea de concerte guvernamentale pe bani publici, împărțirea banilor către clientela politică și instalarea camarilei politice PDL în psoturi guvernamentale la București și în teritoriu”.
„De aceea va fi nevoie de un vot al parlamentarilor și al românilor la alegerle prezidențiale, pentru a scăpa România de acest sistem politic devenit irațional, fomat din Traian Băsescu și așa zisul Guvern Boc”, a spus fostul președinte al PNL.
În plus, Tăriceanu l-a criticat pe Emil Boc pentru faptul că în discursul său a vorbit despre Legea pensiilor, spunându-i că nu ar trebui „să deschidă gurița” să vorbească despre privilegii atât timp cât stă în casă de la protocol de la RAPPS.
„Când aveți curajul să deschideți gurița și să vorbiți de privilegii, uitați-vă întâi la dumneavoastră. Stați fără niciun pic de jenă în casă de protocol. Eu ca prim-ministru am locuit în apartamentul propriu. Renunțați la privilegii începând cu dumneavoastră și nu dați lecții altora. Faceți permanent uz de populism și demagogie și acest lucru nu trebuie să rămână nesancționat. Ați dus minciuna la rang de virtute, practic dvs mințiți precum respirați”, i-a spus Tăriceanu premierului Boc.
În finalul discursului său, liderul deputaților PNL a menționat că „de 5 ani de zile PDL a dus o luptă politică către limitele paroxismului”, menționând că liberalii nu vor accepta o „dictatură de catifea”.
„Ați nesocotit orice regulă scrisă sau nescrisă a democrației parlamentare, ați încălcat regulile intrinseci ale sistemului pluri-partid, ați transfomat politica românească într-o scenă populistă , unică în Europa, prin stiltul politic al cuplului Băsescu-Boc vreți să duceți România spre un regim autoritar cu accente dictatoriale. Ați promovat permanent o politică a conflictului și a învrăjbirii. Acestea sunt motivele pentru care astăzi trebuie să plecați, să vă răcoriți un pic, pentru a înțelege profund ce este democrația și statul de drept. Nu putem accepta reînvierea dictaturii chiar și de catifea cu aparențe democratice. Și pentru că nu ați înțeles aceste lucruri noi vă sancționăm”, a conchis Tăriceanu.