Trei zile de sărbătoare

Târgul Olarilor și al Meșterilor Populari „Ochiul de Păun”, ediția a XVIII-a, Rădăuți, 2010

Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean

Târgul Olarilor și al Meșterilor Populari „Ochiul de Păun”, ediția a XVIII-a, se va desfășura la Rădăuți, în perioada 27-29 august, și în afara expoziției de obiecte artizanale și cu specific meșteșugăresc va cuprinde și o serie de activități culturale și artistice. Invitații la târg provin din Horezu (Vâlcea), Baia-Mare (Maramureș), Oboga (Olt), Dorohoi ( Botoșani), Codlea (Brașov), Corund, Miercurea-Ciuc (Harghita), Rădăuți, Marginea (Suceava), Pașcani (Iași), Timișoara (Timiș), Deva (Hunedoara), Dej (Cluj), Braniștea (Galați), Curteni, Gănești (Mureș), Arad și Republica Moldova.
Primarul municipiului, Aurel Olărean, a declarat că „este o bucurie și o onoare că Rădăuțiul găzduiește un târg de rangul întâi, cum este considerat «Ochiul de păun» în România, alături de târgurile de la Horezu, Iași și Sibiu. Am intercalat printre olari alți creatori din zonă și meșteri populari, pentru a acorda importanță și celorlalte ramuri ale breslelor. Anul acesta vor participa la târg și artiști care se ocupă de încondeierea ouălor, sculptură în lemn, țesătură, pictură pe icoane”.
Programul manifestărilor va debuta mâine cu primirea delegațiilor, deschiderea oficială a Târgului Olarilor și Meșterilor Populari „Ochiul de Păun”, precum și jurizarea târgului. Tot mâine, la Sala Albă a Muzeului „Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți, va fi organizată o expoziție de numismatică. În centrul municipiului va avea loc un spectacol folcloric organizat de Primăria Rădăuți, în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina, din Suceava.
Sâmbătă, de la ora 17.00, Galeria de artă din Rădăuți va găzdui o expoziția de pictură „Frânturi din suflet” semnată Ioana Palamar și Ioana Ducra. În contextul acestui eveniment, la Galeria de artă se va desfășura și lansarea a două cărți, „Iureș – Monografia poetică a satului” a autorului Emil Ianuș și „România – o țară sub ocupație” a profesorului Ion Prelipcean.
Șeful Serviciului de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Rădăuți, Silviu Ursescu, a declarat că bugetul acestui eveniment este realizat exclusiv din fonduri proprii, din sponsorizări, iar cheltuielile nu vor depăși 30 de mii de lei.
Pentru prima dată în acest an, „Târgul Olarilor” este organizat separat de Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”, deoarece s-a dorit o individualizare a celor două evenimente.

Recomandări

Bazinul de înot din Rădăuți s-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație

Bazinul de înot din Rădăuți ș-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație
Bazinul de înot din Rădăuți ș-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație

Asociația „Freamăt de speranță” a organizat a XIII-a ediție a evenimentului caritabil „Târgul de Vise al Iepurașului”

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava