Țăranii trebuie să se înregistreze la autoritatea sanitară pentru a vinde carne și lapte în piețe



Micii producători vor putea, de la 1 ianuarie 2009, să vândă direct produsele alimentare de origine animală precum carne, pește, ouă și lapte în piețe, târguri sau expoziții, la nivel național, doar dacă se vor înregistra la autoritatea sanitară veterinară. Ordinul 301 al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) privind înregistrarea activităților de vânzare directă a produselor alimentare de origine animală trebuia să intre în vigoare, inițial, la 1 ianuarie 2007, însă micii producători au primit mai multe derogări pentru a putea să își înregistreze activitatea și să respecte normele sanitar-veterinare.
Potrivit noului proiect de ordin, care va abroga vechiul act normativ odată ce va intra în vigoare, înregistrarea micilor producători este obligatorie începând cu 1 ianuarie 2009.
„Am pus pe site-ul instituției ultimele modificări ale ordinului, iar săptămâna viitorare vom avea discuții cu patronatele din industria alimentară asupra proiectului, pentru a putea să îl trimitem apoi spre aprobare”, a declarat vineri, agenției MEDIAFAX, președintele ANSVSA, Radu Roatiș.
Potrivit lui Roatiș, intrarea în vigoare a noului ordin a fost amânată mai mult timp, pentru a permite înființarea direcției de produse tradiționale și ecologice și a avea acest tip de produse în evidența instituției.
Proiectul prevede vânzarea directă a produselor primare de origine animală la târguri, piețe, expoziții, sărbători religioase sau alte evenimente publice, în anumite cantități stabilite în funcție de tipul alimentelor.
Astfel, țăranii pot vinde lapte crud, conform cotei de lapte care le este alocată, până la 300 de kilograme de pește proaspăt capturat în mare sau 50 de kilograme de pește de apă dulce în cazul unui singur transport, carne de pasăre de la ferme cu până la 2.000 de capete și ouă provenind de la ferme de cel mult 50 de găini.
Roatiș a spus că există mici producători care au încheiat deja procedurile necesare pentru a putea face vânzare directă.
„Avem deja, numai în județul Brașov, șase-șapte stâne de oi care au făcut procedurile ce țin de sănătate și trasabilitate și care s-au înregistrat”, a mai spus Roatiș.
Micilor producători li se va interzice vânzarea directă dacă autoritatea veterinară constată neîndeplinirea condițiilor sanitar veterinare, în urma a două controale consecutive sau în urma sesizării consumatorului, până la remedierea deficiențelor.



Recomandări

Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele

Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele
Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”