Încredere răsplătită

Tânăra “salvată de artă”, bursieră pe locurile de stat la Universitatea de Vest

Tânăra “salvată de artă”, bursieră pe locurile de stat la Universitatea de Vest
Tânăra “salvată de artă”, bursieră pe locurile de stat la Universitatea de Vest

– Datorită sprijinului acordat de cei ce au fost mișcați de povestea ei, Angela Sovejanu a reușit să-și împlinească visul, de a ajunge la facultate, la secția de Artă decorativă
Angela a reușit să își împlinească visul, răsplătind din plin încrederea celor care au ajutat-o să ajungă să se înscrie la facultate. După un examen de două zile, la două probe jurizate de câte trei profesori de specialitate, Angela Sovejanu, tânăra abandonată de familie, care și-a găsit salvarea în artă, a obținut cinci note de 10 și una de 9, reușind astfel să intre pe locul II la facultate, pe locurile subvenționate de stat. Mai mult, pentru că lucrările sale au fost atât de mult apreciate de profesori, Angela va beneficia și de bursă, încât, dacă o va păstra în continuare, se va putea întreține în facultate.
Acum, Angela s-a întors la Suceava, pentru a le mulțumi celor care au avut încredere în ea și i-au acordat un sprijin exact atunci când avea mai mare nevoie. În toamnă, va merge din nou la Timișoara, la Universitatea de Vest, unde a intrat cu note atât de bune, pentru a-și căuta un loc de cazare.
E fericită și știe din nou să zâmbească, din tot sufletul. E convinsă că sunt oameni cu inimă bună, care s-au arătat dispuși să o ajute cu bani, deși ea era o persoană total necunoscută lor. E fericită că i s-a acordat o șansă și că s-a arătat demnă de încrederea acordată. E fericită că va putea face ceea ce îi place, adică să picteze și să facă decorațiuni, să își lase imaginația să creeze, în loc să fie obligată de necesități să renunțe la visul ei, pentru a avea cu ce se întreține.
Oameni de bine
Așa cum ea, din puținul ei, a știut să dăruiască, participând cu 7 lucrări plastice la o expoziție caritabilă, unde toate lucrările sale au fost apreciate și cumpărate, banii ajungând la copii săraci, alții s-au oferit să o sprijine, într-un moment crucial al vieții ei. În total, din sprijinul acordat de o mulțime de persoane, care nici nu se cunosc între ele și nici nu o știau pe Angela, au fost strânse peste 35 de milioane de lei, bani suficienți pentru plata înscrierii la facultate, pentru drumurile la Timișoara și pentru a se întreține în primul an de facultate. Cei care au ajutat-o pe Angela sunt: Violeta Jaucă, director în cadrul firmei Betty Ice Suceava, care i-a dăruit 700 lei, patronii de la SC Mondeco SRL, care au donat 700 lei, cei de la SC Atom Consulting SRL – care au venit în sprijinul ei cu 500 lei, viceprimarul municipiului Suceava, Angela Zarojanu – 100 lei, secretarul primăriei Suceava, Ioan Ciutac – 50 lei, comisarul Ioan Halaicu, din cadrul Poliției Municipiului Suceava – 200 lei, Elena Popadiuc – 50 lei, Severus Caba (Melody Bar) – 150 lei, Virgil Păcurariu (Data Service) – 100 lei, Stelian Robilă – 200 lei, Viorel Brădățan – Gura Humorului – 300 lei, precum și o femeie care dorit să-și păstreze anonimatul, dar i-a dăruit fetei 150 de euro, precum și promisiunea de a o mai ajuta și în alte ocazii.
De asemenea, Organizația Salvați Copiii – Filiala Suceava i-a cumpărat Angelei materiale de specialitate în valoare de aproximativ 500 lei, în vreme ce Fundația Umanitară CASA SPERANȚEI – Timișoara i-a oferit Angelei cazare gratuită pe perioada înscrierii la examen.

Recomandări

Transformare Sustenabilă: Creșterea Capacității Tehnologice și Eficienței Resurselor a societății Mangusta SRL

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Arthur Constantin Bărboi din Câmpulung este șef de promoție la Facultatea de Istorie a Universității București