Pedeapsă

Tânăr condamnat la 12 ani de închisoare și la plata unor despăgubiri de 100.000 de lei după ce a omorât un consătean

Soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava
Soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava

Un tânăr de numai 21 de ani a fost condamnat luni de magistrații de la Tribunalul Suceava la o pedeapsă de 12 ani de închisoare după ce l-au găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de omor. Ștefan Vasile Gilbert, din Ioneasa – Vadu Moldovei, a mai fost obligat și la plata sumei de 100.000 de lei, reprezentând daune morale către familia celui decedat. Soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. Cazul de agresiune de la Ioneasa – Vadu Moldovei a avut loc în primăvara acestui an, iar inițial Ștefan Vasile Gilbert nu a recunoscut nimic. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au investigat moartea suspectă a lui Mircea Maftei, un bărbat în vârstă de 68 de ani, din satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei. Acesta a fost găsit decedat la marginea unei păduri, cu urme de agresiune pe corp. Cu o zi mai devreme, bătrânul s-a deplasat joi după-amiază la casa unui consătean, un tânăr în vârstă de 21 de ani. Cei doi au consumat și alcool în timp ce discutau despre o lucrare pe care plănuiau să o facă. Între tânărul de 21 de ani și consăteanul mult mai în vârstă a izbucnit un scandal și s-a ajuns la lovituri. Cel puțin în primă fază, tânărul de 21 de ani a recunoscut doar că a avut un conflict cu bătrânul și l-ar fi lovit. El mai susținea că bărbatul de 68 de ani a plecat pe picioarele lui din casa sa, în stare avansată de ebrietate, și că mai departe nu știe ce s-a întâmplat. Trupul neînsuflețit a fost găsit nu departe de locuința lui Gilbert, la o marginea de pădure, pe un drum agricol pe care se bănuiește că victima a plecat spre casă. Examinarea judiciariștilor specializați în investigații criminale și necropsia au indicat că bărbatul de 68 de ani avea multiple urme de agresiune pe corp, iar acestea au dus la deces.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte