Tânăr beat turtă și fără permis, prins de polițiști pe strada Florin Piersic

Tânăr beat turtă și fără permis, prins de polițiști pe strada Florin Piersic
Tânăr beat turtă și fără permis, prins de polițiști pe strada Florin Piersic

Un tânăr pericol public la volan a fost depistat de un echipaj de poliție de la Gura Humorului, care acționa în control sâmbătă noapte pe raza comunei Berchișești.

În jurul orei 1.10, echipajul din cadrul Secției Rurale Gura Humorului, aflat pe strada Florin Piersic, de la Berchișești spre Corlata, a efectuat semnal de oprire unui autoturism Mercedes Benz, cu volan pe partea dreaptă.

La volan era un tânăr care a prezentat doar o parte din documente la control.

În urma interogării bazelor de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că la volan se află un tânăr în vârstă de 28 de ani, din satul Corlata, comuna Berchișești, care emana miros de alcool.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 1,11 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Cu ocazia interogării bazelor de date a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Șoferul fără permis a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, la diferență de o oră una față de cealaltă.

Acestea vor confirma probabil alcoolemia foarte mare, undeva peste 2 la mie.

În urma verificării autoturismului marca Mercedes-Benz în bazele de date, polițiștii au mai constatat că acesta are și ITP expirat.

În aceste condiții, s-a dispus și reținerea certificatului de înmatriculare.

Ancheta polițiștilor continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Recomandări

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor

Crescătorul de animale exotice Dorin Șoimaru, din nou la spital, de această dată după un accident rutier. Era băut la volan

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar
BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor