Accident

Tamponare în lanț din cauza unui șofer neatent

Neatenția unui șofer, care a intrat într-o manevră de depășire fără a se asigura, a provocat o tamponare în lanț în urma căruia au fost avariate trei mașini. Unul din șoferii implicați în accident a ajuns la spital cu răni ușoare. Totul s-a petrecut duminică seară, în jurul orelor 18.30, pe strada Mitropoliei din municipiul Suceava. Daniel Tetel, în vârstă de 18 ani, din comuna Ipotești, aflat la volanul unei Opel, s-a angajat în depășirea mașinii din față fără a se asigura, moment în care a intrat în coliziune cu un VW Passat condus regulamentar din sens opus de Daniel T., în vârstă de 29 de ani, și el din Ipotești. Urmare a tamponării a fost acroșat și autoturismul Mazda, condus de Marius Hreniuc, în vârstă de 20 de ani, care circula regulamentar în fața mașinii care a intrat în depășire. Accidentul a provocat și victime, șoferul care venea din sens opus alegându-se cu răni care au necesitat internarea în Spitalul Județean Suceava.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire