Taina Sfântului Maslu de obște, de Sfântul Andrei, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava va avea loc duminică, 30 noiembrie 2025, începând cu ora 16:00, Taina Sfântului Maslu de obște, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar.

La finalul slujbei, care are loc în a treia duminică din Postul Nașterii Domnului (Duminica a XXX-a după Rusalii), când îl prăznuim și pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României, ierarhii vor citi rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate trupească și sufletească. Slujba va fi transmisă în direct pe paginile oficiale de Facebook și YouTube ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și ale partenerilor media.

Recomandări

Hramul Parohiei „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Stejari din Suceava a fost încununat cu Liturghie arhierească

Sărbătoarea celei prin care s-au ivit zorile mântuirii – Praznicul Nașterii Maicii Domnului, la Mănăstirea Cămârzani

Un fragment din moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, întâmpinat cu bucurie în Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Stejari

Moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea vor fi aduse la Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Cartierul Stejari-Burdujeni