Educativ

Tabere și școli de vară tematice organizate de polițiști în colaborare cu un partener englez

Un număr de 30 de copii din Marginea au fost beneficiarii unei tabere din cadrul campaniei „Vacanță Activă – Vacanță în Siguranță”. Acțiunea a fost organizată de reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava în parteneriat cu Brian Douglas, reprezentant al Face Faw department of St Lawrence education trust, United Kingdom.
În cadrul taberei de vară, care s-a derulat la începutul lunii august la Ciocănești, au fost organizate zilnic ateliere și workshopuri cu tematică preventivă cu participarea polițiștilor. Au fost înmânate flyere și afișe preventive și au fost proiectate filme educative pe linia prevenirii disparițiilor de minori, pornografiei infantile pe internet, dar și pe linie de siguranță rutieră.
„Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat trei ateliere tematice pe linia siguranței pe internet, siguranței rutiere și prevenirii victimizării minorilor și abordării situațiilor conflictuale și de risc. Tinerii au fost implicați în jocuri de rol, în învățare activă prin joc, fiind puse în scenă diverse situații cu participarea principalilor elemente specifice laturii judiciare: victimă, autor, martor, polițist, avocat, procuror, judecător etc. Fiecare din cele cinci grupe de copii constituite a pus în scenă un caz real sesizat la nivelul IPJ Suceava în ultimele 48 de ore: furturi, înșelăciuni prin metoda accidentul, accidente rutiere, agresiuni. După o zi întreagă de joc și experiențe inedite toți tinerii au ajuns la aceeași concluzie – respectarea legii îți asigură un viitor”, a arătat comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava.
Acțiunile de acest gen nu se vor opri aici, iar în intervalul 22-29 august, polițiștii, în parteneriat cu Brian Douglas, vor organiza o nouă tabără de vară a siguranței. Acțiunea care va începe astăzi se va derula în comuna Marginea și se adresează copiilor instituționalizați în Centrul Sf. Gheorghe din orașul Dolhasca.
În total, în aceste tabere și școli de vară cu tematică preventivă vor fi instruiți peste 300 de copii din mediul rural și urban.

Recomandări

Taberele de vară Logiscool Suceava: Copilul tău trece de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Maramureșul, lecție de viață pentru elevi. Tot mai multe școli aleg taberele educative organizate la Izișoara Resort

O nouă razie a poliției în căutare de elevi chiulangii, dar și cu acțiuni de prevenire și de impact pentru cei mici, cu câinii de serviciu

Au început înscrierile la cea de-a V-a ediție a taberei de vară pentru copii și tineri „Temerari pe drumul cunoașterii”, de la Dorna Arini