Sute de șoferi controlați și aproape 150 de sancțiuni aplicate, într-o acțiune care a vizat consumul de alcool la volan

In timpul actiunii au fost retinute 20 de permise de conducere
In timpul actiunii au fost retinute 20 de permise de conducere

Trei zile de controale, desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul unei ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor produse din cauza consumului de alcool, au dus la depistarea a nu mai puțin de 18 infracțiuni și aplicarea unui număr de 148 sancțiuni contravenționale. Acțiunea a fost organizată de către polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Suceava, precum și a celor din cadrul formațiunilor de profil din polițiile municipale și orășenești, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența consumului de alcool, precum și a celor care încalcă legislația rutieră. La acțiune au participat, în perioada 27-29 octombrie, 115 polițiști, din care 30 din cadrul structurilor rutiere, fiind testați un număr de 592 participanți la trafic. Au fost aplicate 148 de sancțiuni și reținute 20 de permise de conducere, fiind constatate 12 infracțiuni de conducere sub influența alcoolului.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan