În numai două luni

Sute de elevi transferați dintr-o școală în alta

Sute de elevi transferați dintr-o școală în alta
Sute de elevi transferați dintr-o școală în alta

De la începutul anului școlar și până acum, în numai două luni de zile, sute de elevi suceveni de clasa a noua au cerut să se transfere în alte școli decât cele la care au fost repartizați computerizat. Potrivit unor date furnizate de către Inspectoratul Școlar Suceava, de pe 15 septembrie și până acum 597 de elevi aflați în primul an de liceu nu au rămas în școala la care au intrat prin repartiție computerizată. Dintre aceștia, 546 au primit acceptul de transfer din partea Inspectoratului Școlar. Cei mai mulți dintre elevii care au ales să se mute în alte licee și care au primit acceptul IȘJ-ului pentru transfer sunt de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava, urmați de elevii de clasa a noua repartizați computerizat la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” și Grupul Școlar „Alexandru Ioan Cuza”, (fostul Grup Școlar nr. 1). Potrivit evidențelor Inspectoratului Școlar, școlile cele mai solicitate pentru transfer sunt Colegiul Tehnic Rădăuți, Grupul Școlar Agricol Rădăuți și Grupul Școlar Cajvana. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar, Laura Hacman, a declarat că „majoritatea elevilor suceveni de clasa a noua care au solicitat transferul în alte școli au dorit să învețe fie la un alt profil decât cel la care au fost repartizați, fie au dorit să facă studiile mai aproape de domiciliu. O altă categorie de elevi s-a mutat în alte școli pentru a învăța în aceeași clasă cu un frate geamăn, sau din motive de boală”. Potrivit metodologiei privind transferul de la o școală la alta, elevii trebuie să solicite acordul Inspectoratului Școlar numai în anii de început de ciclu de învățământ, în restul situațiilor transferul se face direct între unitățile de învățământ de la care pleacă și în care vin elevii.

Recomandări

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod