Inspectoratul Școlar Suceava a înregistrat aproximativ 700 de dosare ale dascălilor și ale cadrelor didactice auxiliare care solicită acordarea unei gradații de merit. Toate dosarele urmează să fie evaluate pe baza unei grile, vor fi ierarhizate în funcție de punctajul obținut, iar apoi se va face repartizarea pe discipline. Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat că „nici un candidat care obține mai puțin de 50 de puncte în urma evaluării dosarului nu va primi gradație de merit. Gradația răsplătește performanța didactică și de aceea s-a luat această hotărâre”.
Gradația de merit este o recompensă pecuniară pentru dascăli și pentru cadrele didactice auxiliare, care se acordă pe o perioadă de patru ani. Potrivit legii, anual, poate beneficia de gradație de merit un procent de 16% din personalul didactic și auxiliar din județ. Beneficiarii gradației primesc în fiecare lună, timp de patru ani de zile, un premiu egal cu 25% din valoarea salariului de încadrare.
Potrivit inspectorului școlar general adjunct Vasile Monacu, în județul Suceava sunt 10.123 de potențiali candidați și se vor acorda 1600 de gradații, „ce vor fi distribuite echilibrat profesorilor, pe discipline și personalului auxiliar”.
Referindu-se la potențialii candidați, acesta a precizat că este vorba despre 9.091 posturi didactice și 1.032 auxiliare.






