Suciu: Vineri, premierul Cioloș va face public un punct de vedere asupra activității miniștrilor

Premierul Dacian Cioloș a început evaluarea miniștrilor Cabinetului și, așa cum a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, „probabil vineri” șeful Guvernului va prezenta public rezultatele evaluării, scrie Mediafax.La finalul ședinței săptămânale a Executivului, jurnaliștii prezenți la Palatul Victoria l-au întrebat pe purtătorul de cuvânt al Guvernului dacă premierul a început analiza activității miniștrilor așa cum a anunțat anterior, iar Dan Suciu a răspuns pozitiv.”Da. Astăzi (miercuri-n.r.) a fost o discuție și pe acest subiect cu unii dintre miniștri. Vor continua și în zilele următoare, nu am acum detalii de dat. Așteptăm finalizarea acestor discuții, dar cu siguranță în aceste săptămână veți mai avea câteva detalii legate de aceste discuții pe care premierul le are, probabil vineri”, a spus Suciu.

Recomandări

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan