Lege ignorată

Suceveni cu dosare penale din cauză că nu și-au reînnoit permisele de armă

Arme confiscate
Arme confiscate

Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au organizat în ultima perioadă acțiuni de verificare a deținătorilor de arme, fiind vizați în special cei care nu și-au reînnoit permisele de armă în termenul legal prevăzut de lege. În cadrul acțiunii au fost verificați 46 de deținători de arme letale și neletale, fiind întocmite patru dosare de urmărire penală, cu privire la șase infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a declarat că acțiunea a vizat, în special, deținătorii de armament și muniții care nu au solicitat prelungirea valabilității permiselor de armă a căror titulari sunt și nici nu au depus armele la un armurier autorizat, în termenul de zece zile prevăzut de lege. De la sucevenii care nu mai aveau drept de a avea armă au fost ridicate patru pistoale neletale de autoapărare, cu gaz și bile de cauciuc dar și două arme letale cu muniție aferentă.
Polițiștii reamintesc că permisul de armă are o valabilitate de cinci ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri. În vederea prelungirii valabilității permisului de armă, titularul acesteia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului de cinci ani la Poliție cu armele înscrise în permis, precum și cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. În Legea nr. 295/2004 republicată, la articolul 25 sunt precizate condițiile de valabilitate ale permisului de armă.

Suceveni cu dosare penale din cauză că nu și-au reînnoit permisele de armă
Suceveni cu dosare penale din cauză că nu și-au reînnoit permisele de armă
Arme confiscate
Arme confiscate

Recomandări

Șofatul fără permis i-a netezit drumul spre pușcărie unui bărbat condamnat și pentru nerespectarea regimului armelor

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Arme de vânătoare și capcane pentru vânat, ridicate de polițiști de la un grup de vânători care ar fi participat la braconaj

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări