Clasament

Suceava, locul IV la prezența la referendum, la ora 16.00

Raportarea prezenței la vot de la ora 16.00 plasează județul Suceava pe locul IV la nivel național în ceea ce privește referendumul inițiat de președintele Traian Băsescu pentru reducerea numărului de parlamentari și parlament unicameral, și pe locul 10 la votul pentru alegerea președintelui României. Astfel, la ora 16.00, în județul Suceava s-a înregistrat o prezență de 39,68 la sută la votul pentru președinte, cu 37,51 la sută în mediul urban și 41,45 la sută în mediul rural. Pentru referendum, prezența a fost de 38,59 la sută, cu 35,92 la sută în mediul urban și 40,82 la sută la sate.

Recomandări

În 82 dintre cele 114 localități din județul Suceava, George Simion a obținut între 60 și peste 80 la sută din voturi

Concursul Internațional de Interpretare pianistică „Bucovina Muzicală”, ediția a IV-a, la Rădăuți și Horodnic de Sus