Competiție

Suceava, gazda concursului interjudețean de chimie „Petru Poni”

Suceava, și mai exact Colegiul Tehnică de Industrie Alimentară, găzduiește de ieri concursul interjudețean de chimie „Petru Poni”. Organizat de Inspectoratul Școlar Suceava, concursul este adresat elevilor de clasele a șaptea și a opta și liceenilor din județele Moldovei, iar la competiție din acest an vor participa 124 de concurenți. Competiția se va derula până pe 28 mai, și constă în susținerea a patru probe, o lucrare scrisă, o probă de tehnici de laborator, un proiect științific de grup și o sesiune de comunicări științifice de chimie. Comisia de concurs este formată din cadre didactice de chimie din Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea. Scopul concursului este, potrivit declarațiilor inspectorului școlar de chimie, Carmen Ciobîcă, „de a descoperi noi valori în rândul elevilor de gimnaziu și de liceu din zona Moldovei, prin crearea unui cadru organizatoric abilitat pentru desfășurarea unui concurs de chimie”. La concursul Petru Poni desfășurat în anul școlar 2004-2005 la Vaslui, lotul de elevi al județului Suceava a obținut cele mai multe premii, luând locul I. Succesele obținute de elevii și profesorii suceveni în anul școlar trecut au desemnat Suceava ca județ organizator în acest an școlar.

Recomandări

CREATIVIS – Concurs de performanță școlară la limba și literatura română, la Școala nr 1. Peste 500 de competitori de la 69 de școli

Concurs, expoziție și momente artistice dedicate culturii chineze, organizate de Clasa Confucius a Colegiului „Ștefan cel Mare”