Statul român a fost obligat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg să plătească, până la 31 decembrie 2009, despăgubiri de 44.644.066 euro, după ce au fost pronunțate 648 de hotărâri, în 584 din acestea România fiind condamnată.
Judecătorul Dragoș Călin de la Curtea de Apel București – unul dintre autorii culegerii „Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României din perioada 1994-2009. Analiză, consecințe, autorități potențial responsabile”, lansat ieri la Academia Română – a afirmat că problema abordată nu este legată doar de cifre, recomandând să fie privită individual, în ansamblul și unitatea sa, întrucât cifrele se bazează pe un studiu științific și nepărtinitor.
„Nu am cruțat puterea judecătorească. Ori de câte ori este culpabilă, ea apare ca vinovată”, a susținut judecătorul Dragoș Călin, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR).
Judecătorul arată că studiul realizat de cei 11 magistrați, semnatari ai culegerii, relevă că până la 31 decembrie 2009, România a suportat 584 de condamnări, dintr-un total de 648, în jur de 90 la sută din plângerile adresate CEDO fiind declarate neadmisibile, tocmai pentru că cei care le formulează nu știu condițiile în care o cerere individuală poate fi analizată.
Presa a relatat despre sume privind despăgubirile, a spus Călin, precizând că „nimeni nu a făcut calcul, un studiu științific din care să rezulte evident aceste sume”. „Se vorbea de 70 de milioane de euro, 90 de milioane de euro”, a adăugat judecătorul.
Potrivit datelor relevate în culegere, România a fost obligată, în baza deciziilor date de CEDO până la sfârșitul anului trecut, la plata unei sume totale de 44.644.066 euro, din care 42.201.381 reprezintă valoarea despăgubirilor stabilite prin hotărâri ale Curții Europene, iar 2.433.685 plățile făcute în urma înțelegerilor amiabile între stat și reclamant.
Majoritatea despăgubirilor s-au dat în cazul nerespectării dreptului de proprietate, respectiv în dosarele caselor naționalizate.
Judecătorul Călin a amendat faptul că, potrivit relatărilor presei, singurii vinovați de condamnarea României la CEDO sunt magistrații, precizând că astfel de alegații sunt speculative.
Cei 11 judecători și procurori, în culegerea „Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României din perioada 1994-2009. Analiză, consecințe, autorități potențial responsabile”, au avut în vedere fiecare situație, pentru a identifica mecanismul ce a condus la condamnarea statului român, iar paleta condamnărilor „este extrem de diversificată”, a afirmat Dragoș Călin.
Curtea a atras atenția că, în ciuda zecilor de hotărâri prin care s-a pronunțat asupra ineficienței mecanismului de acordare a compensațiilor pentru imobilele naționalizate de statul român, nu s-au realizat progrese semnificative în privința reformării și consolidării cadrului legislativ în materie.
Judecătorul Dragoș Călin a declarat că vinovații de condamnările României la CEDO sunt: Legislativul – pentru incoerența legilor, Executivul – întrucât autorități administrative au înstrăinat bunurile fără a verifica situația lor, puterea judecătorească.