Prețuri mari

Star Mod nu a fost vândută nici la cea de-a doua licitație

Fabrica de confecții Star Mod Suceava nu a fost vândută nici la cea de-a doua licitație organizată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava. Licitația a fost organizată la începutul acestei săptămâni, însă nu au existat firme care să se fi prezentat cu o ofertă de achiziționare a fabricii. Prețul la care au fost scoase la vânzare activele firmei SC Star Mod SA Suceava a fost de 9,208 milioane de lei, cu trei milioane de lei mai puțin decât prețul stabilit la prima licitație, de 12,277 milioane de lei.
În perioada următoare, DGFP Suceava va scoate din nou la licitație fabrica Star Mod, iar potrivit prevederilor legale prețul de vânzare va fi stabilit la jumătatea celui de la prima licitație. Astfel, SC Star Mod SA Suceava urmează să fie scoasă la vânzare la un preț de aproximativ 6,14 milioane de lei, la care se adaugă Taxa pe Valoarea Adăugată.
Din cauza datoriilor la bugetul de stat pe care SC Star Mod SA Suceava le înregistrează în momentul de față, Finanțele au scos la vânzare o clădire birouri, corp fabrică, depozite și anexe cu o suprafață totală de 1.574,52 metri pătrați, un teren de 4.132 metri pătrați situat în intravilanul municipiului Suceava și o clădire P+2, corp fabrică, de 1902 metri pătrați. Toate aceste activele sunt situate pe strada Universității din Suceava.

Recomandări

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Au fost finalizate lucrările de modernizare a sediului Poliției Suceava, clădire care avea aspectul și dotările de la finele anilor 1960

Ligrul de la Zaharești, mort în incendiul izbucnit la colțul zoo. Stăpânul său s-a intoxicat cu fum încercând să îl salveze

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan