Îngrijorător

Sporul natural în județul Suceava, în scădere



Sporul natural în județul Suceava, adică diferența dintre cei născuți vii și cei decedați, este de -0,3‰ în primele șapte luni ale acestui an. În perioada similară a anului trecut s-a înregistrat o creștere de 1,14‰. Așa relevă o situație realizată în această lună de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava. În perioada ianuarie-iulie 2015, la nivelul județului decesele au devansat nașterile. Concret, s-au înregistrat 4.773 de decese și doar 4.643 de născuți vii, adică un spor negativ de 130 de locuitori, comparativ cu primele șapte luni din 2014, când s-au înregistrat 4.834 de născuți vii și 4.362 de decese, adică un spor pozitiv de 472 de locuitori. Analiza făcută publică de DSP Suceava arată că din totalul deceselor 78,31% reprezintă persoane cu vârste de peste 75 de ani. Majoritatea deceselor, adică 73,36%, au survenit la domiciliu, iar restul la spital.
De remarcat creșterea cu 1,37% comparativ cu perioada similară a anului trecut a numărului de decese la copii sub un an, majoritatea, 90%, producându-se în spital. Raportul DSP Suceava mai evidențiază creșterea incidenței unor boli precum cele de inimă sau mintale. Astfel, numărul bolnavilor de hipertensiune arterială a crescut în primele șapte luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut de la 65.405 la 68.596. Creșteri semnificative s-au înregistrat și la cazurile de cardiopatie ischemică, de la 33.078 la 33.732, diabet zaharat, de la 24.533 la 25.916, și tulburări mintale, de la 17.170 la 17.944.



Recomandări

România pierde și 10.000 de locuitori pe lună. Suceava are un bilanț negativ al populației mai blând decât media națională

România pierde și 10.000 de locuitori pe lună. Suceava are un bilanț negativ al populației mai blând decât media națională
România pierde și 10.000 de locuitori pe lună. Suceava are un bilanț negativ al populației mai blând decât media națională

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși