Dosar penal

Șoferiță prinsă după ce a lovit o biciclistă și a dispărut de la locul accidentului

Șoferiță prinsă după ce a lovit o biciclistă și a dispărut de la locul accidentului
Șoferiță prinsă după ce a lovit o biciclistă și a dispărut de la locul accidentului

Gestul unei femei de a pleca de la fața locului după ce a acroșat cu mașina o biciclistă i-a adus acesteia un dosar penal din partea polițiștilor care au identificat-o la scurt timp de la producerea accidentului.
Accidentul a avut loc marți, în jurul orei 13.30, pe DN 17, în centrul localității Vama. O femeie de 48 de ani, din localitate, care se deplasa pe bicicletă, a fost acroșată la un moment dat de un autoturism care avea aceeași direcție de deplasare și care a efectuat o manevră de schimbare bruscă a direcției spre dreapta. După producerea impactului, femeia accidentat a văzut cum autoturismul care a produs accidentul pleacă de la locul impactului și se face nevăzut pe una dintre ulițele comunei. Victima le-a povestit polițiștilor veniți la fața locului că autoturismul era un Volkswagen, iar în momentul producerii accidentului era condus de o femeie cunoscută sub numele de Cecilia, din aceeași localitate.
Cu ocazia investigațiilor efectuate, în curtea unei locuinței din comuna Vama au fost identificate autoturismul implicat în accident și conducătoarea auto, Cecilia B., de 35 de ani, din localitate. Ea a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care la spital i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele ei a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămarea corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Recomandări

Boghiu Serghei, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat
Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat